Aceasta sarbatoare isi are originea in festivalul pagan al celtilor din Irlanda, Marea Britanie si Franta denumit Samhain.
Halloween-ul este adesea asociat cu ocultul, in diverse traditii pagane, aceasta noapte lumea spirituala poate sa intre in contact cu lumea fizica si magia are puterea cea mai mare.
Celtii considerau ca toate legile spatiului si timpului sunt suspendate in aceasta zi, permitandu-le spiritelor sa interactioneze cu cei vii.
Cei vii nu doreau sa fie posedati. Astfel, in noaptea de 31 octombrie, satenii stingeau focurile din casele lor, pentru a le fi frig si pentru a deveni astfel nedoriti. Acestia se imbracau in tot felul de costume caraghioase si participau la parade galagioase in cartierul lor, incercand sa fie cat mai distructivi posibil pentru a speria spiritele ce veneau in cautarea celor vii.
In primul secol dupa Christos, Roma invadeaza Britania. Romanii au adus cu ei numeroase festivaluri si obiceiuri proprii. Unul dintre acestea a fost si festivalul cunoscut sub numele de "Ziua Pomona", numit asa dupa zeita romana a fructelor si gradinilor. Si aceasta sarbatoare se celebra in jurul datei de 1 noiembrie. Dupa sute de ani de stapanire romana, obiceiurile festivalului celtic Samhain si traditiile romane de Ziua Pomona s-au amestecat, devenind o sarbatoare unica care se celebreaza toamna.
Urmatoarea influenta a aparut o data cu raspandirea noii religii crestine in Europa si Britania. In anul 835, Biserica Romano-Catolica a transformat ziua de 1 noiembrie intr-o sarbatoare crestina, care celebreaza toti sfintii. Aceasta zi era numita Ziua Tuturor Sfintilor, sau Hallowmas, sau All Hallows. Decenii mai tarziu, Biserica a stabilit o sarbatoare si in 2 noiembrie. Aceasta sarbatoare era numita Ziua Tuturor Sufletelor si era destinata celebrarii celor morti. Era sarbatorita cu numeroase focuri si parade la care oamenii participau imbracati in ingeri, sfinti sau diavoli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu